S* N*** M****** S** - P*** A************ S******* P***
ReclamantS* E****** D***** C****** S**
PârâtIa act de renunţarea la judecată din partea reclamantei.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
la 20 iulie 2011 în vederea solicitării de relaţii.
la 29 iunie 2011 în vederea audierii martorilor încuviinţaţi.
la 1 iunie 2011 în vederea administrării de probe.
la 18.05.2011 în vederea pregătirii apărării de către pârâtă.
Admite excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Vatra Dornei. Declină competenţa de soluţionare a cauzei civile având ca obiect „Ordonanţă preşedinţială” formulată de reclamanta SC Nord Montana SRL, cu sediul în mun. Vatra Dornei, str. Parcului, nr.47, judeţul Suceava, prin reprezentant legal, Strugaru Paul, în contradictoriu cu pârâta S* E****** D***** C****** S** Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, b-dul Chimiei, nr. 35, Bl. F2-1, sc. A, et. 2, ap. 2, judeţul Iaşi, prin reprezentant legal Năstase Viorel, în favoarea Tribunalului Suceava - Secţia Comercială. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică de la 17 noiembrie 2010.
la data de 17.11.2010 pentru a da posibilitatea pârâtei să-şi angajeze apărător.
citarea pârâtei; acordă termenul solicitat de apărătorul reclamanteu pentru a depune la dosar decizia pronunţată în recurs