D**** I****
Recurent InculpatB******* N***
Parte vătămatăD**** F***
Parte responsabilă civilmenteD**** V******
Parte responsabilă civilmenteS******** D* P********* D* P* L**** T********* D***
IntimatAdmite recursul inculpatului. Casează decizia şi sentinţa în parte, sub aspectul laturii penale. Desface, pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare în pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin s.p.1198/2008 a Judecătoriei Craiova şi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată în cauza de faţă. Descontopeşte pedepsele din cauza de faţă şi le repune în individualitatea lor. Aplică art.74 alin.2 c.p., art.76 lit.a şi d, c.p. şi reduce pedepsele aplicate inculpatului în cauza de faţă, la un an închisoare pentru infracţiunea săvîrşită la data de 28.11.2008 şi la câte 2 ani închisoare pentru fiecare dintre cele două infracţiuni săv.la 01.07.2009 şi respectiv 28.12.2009. Contopeşte pedepsele din cauza de faţă în pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare. Menţine revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, astfel încît inculpatul va executa prin cumul 3 ani şi 6 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţă. Deduce detenţia preventivă de la 22.04.2010, la zi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.