K**** A*****
ReclamantK**** M********
PârâtADMITE ACŢIUNEA RECLAMANTULUI.
Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 18.03.2011.
Pentru achitarea taxei judiciare de timbru, acordă termen de judecată la data de 15 martie 2011.
Pentru legala îndeplinire a procedurii de citare cu pârâta şi pentru ca reclamantul să achite taxa judiciară de timbru, acordă termen de jduecată la data de 22 februarie 2011, ore 12,00.
Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantul K**** A***** şi în consecinţă: Dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru de 2818 lei în trei rate, dar nu mai mult de data terminării prezentului proces. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 24.01.2011.
Pune în vederea reprezentantului reclamantului ca până la următorul termen de judecată să depună traducerea legalizată a contractului de vânzare – cumpărare şi să achite taxa judiciară de timbru. Amână judecarea cauzei la 25 ianuarie 2011 Pronunţată în şedinţa publică din 07 Decembrie 2010.
Pentru plata taxei judiciare de timbru.