R**** A***** O*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B***
IntimatDeclină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Costeşti, judeţul Argeş. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.04.2011
Încuviinţează probele solicitate de petent prin nota de probatoriu, respectiv : proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul Timofte Bogdan Petre. Emite adresă către intimat pentru a depune la dosar buletinul de verificare metrologică împreună cu dovada respectării termenului de valabilitate; registru cu evidenţa constatărilor privind depăşirea vitezei legale înregistrate cu sistemul de supraveghere a traficului rutier, montat la Dacia Logan cu numărul de înmatriculare AG 09 UAM, respectiv aparatul radar seria 672000060; copia ordinului de serviciu al agentului constatator Ciolpan Petreus. Ia act că potrivit dispoziţiilor prev. de art.153 indice 1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea 202/2010, intimatul Inspectoratul de Politie al Judetului Arges – BDNE, are termen în cunoştinţă. Se citează petentul. Pune în vedere petentului să prezinte martorul necitat în vederea audierii astfel cum s-a obligat. Amână judecarea cauzei la 20.04.2011 Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2011.