I**** T*****
ReclamantD****** F*****
PârâtDOSAR NR. 211/283/2010 HOTARASTE Respinge cererea principala formulata de reclamantul-pârât I**** T*****-domiciliat in comuna Runcu, sat Badeni, jud Dambovita, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant D****** F*****-domiciliat in comuna Runcu, sat Badeni, jud Dambovita şi cererea reconvenţională formulată de reclamantul-pârât D****** F***** in contradictoriu cu pârâtul-reclamant I**** T*****. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publică din 2.12.2010. PRESEDINTE GREFIER MASTACAN IRINA SÎRBOIU VIORICA Red.tehnored.MI/SV/4 ex/2.02.2011
DOSAR NR. 211/283/2010 I N S T A N T A : În vederea depunerii de note scrise, urmeaza a amana pronuntarea,motiv pentru care va D I S P U N E : Amână pronuntarea la termenul din 02.12.2010, pentru depunerea de catre parrti a notelor scrise. Pronunţată în şedinţa publică din 24.11.2010. PRESEDINTE, GREFIER, MASTACAN IRINA SIRBOIU VIORICA
DOSAR NR. 211/283/2010 I N S T A N T A : În vederea audierii celui de al doilea martor propus de reclamantul-pârât, va amâna cauza, motiv pentru care ; D I S P U N E : Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 24.11.2010, pentru lipsa celui de al doilea martor propus de reclamantul-pârât, care va fi prezentat personal în vederea audierii Pronunţată în şedinţa publică din 13.10.2010. PRESEDINTE, GREFIER, MASTACAN IRINA SIRBOIU VIORICA Reclamant -pârât TC I**** T*****-av. Marica Veronica Pârât-reclamant TC D****** F***** DOSAR NR. 211/283/2010 OBIECT – evacuare TERMEN ACORDAT LA 24.11.2010
I N S T A N T A : În vederea audierii celui de al doilea martor propus de reclamantul-pârât, va amâna cauza, motiv pentru care ; D I S P U N E : Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 13.10.2010, pentru lipsa celui de al doilea martor propus de reclamantul-pârât, care va fi prezentat personal în vederea audierii Pronunţată în şedinţa publică din 30.09.2010.
Admite cererea.
Acordă termen la 30.09.2010, pentru când admite prabele solicitate : câte 2 martori pentru fiecare parte şi interogatoriu solicitat de reclamantul-pârât şi ataşarea dosarului nr.177/283/2007. Pronunţată în şedinţa publică din 15.07.2010.
Dosar nr. 211/283/2010 . PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Admite cererea petentului D****** F*****-domiciliat in comuna Runcu, sat Bădeni, judeţul Damboviţa, parat in dosarul nr. 211/283/2010. Dispune scutirea acestuia de la plata taxei de timbru in suma de 411 lei in dosarul nr. 211/283/2010 avand ca obiect „evacuare”. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.07.2010. PRESEDINTE GREFIER MASTACAN IRINA SÎRBOIU VIORICA Red.tehnored.MI/SV/3 ex/12.07.2010
DOSAR NR. 211/283/2010 I N S T A N T A : Pentru solutionarea cererii de acordare a asistentei judiciare, urmeaza a amana cauza şi in consecinţă va D I S P U N E : Acordă termen la 15.07.2010, în vederea pronunţării pe cererea formulată de petentul D****** F***** privind „acordarea de asistenţă judiciară”. Pronunţată în şedinţa publică din 08.07.2010. PRESEDINTE, GREFIER, Mastacan Irina Sîrboiu Viorica Reclamant -pârât TC I**** T*****-av. Marica Veronica Pârât-reclamant TC D****** F*****
I N S T A N T A : Având în vedere că în mod eronat s-a emis o încheiere privind cererea numitului I**** T***** pentru „ acordare asistenţă judiciară”, cererea fiind formulată de D****** F*****, pârât-reclamant în prezenta cauză, instanţa va amâna cauza în vederea pronunţării pe cererea petentului, motiv pentru care ; D I S P U N E : Acordă termen la 08.07.2010, în vederea pronunţării pe cererea formulată de petentul D****** F***** privind „acordarea de asistenţă judiciară”. Pronunţată în şedinţa publică din 03.06.2010.
Dosar nr. 211/283/2010 R O M A N I A JUDECATORIA PUCIOASA – JUDETUL DAMBOVITA I N C H E I E R E Şedinţa din Camera de Consiliu din data de 19.05.2010 Instanţa compusa din : Preşedinte – Iancu Claudia Grefier - Coman Cristiana Pe rol fiind soluţionarea cererii având ca obiect „ acordare asistenţă judiciară” , formulată de petentul I**** T*****- reclamant in dosarul nr 211/283/2010 avand ca obiect „evacuare”-domiciliat in comuna Runcu, sat Bădeni, judetul Damboviţa. Cauza a fost soluţionata fara citare. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţa, după care : Instanţa, având în vedere actele dosarului, constată cauza în stare de judecată şi rămâne în deliberare. I N S T A N T A : Prin cererea depusă in şedinţa publică din 15 04 20010 petentul I**** T*****, reclamant in dosarul nr. 211/283/2010 a solicitat scutirea de taxa de timbru şi onorariu expert, motivat de faptul că nu lucrează, nu are ajutor de şomaj şi nu deţine terenuri din care sa realizeze venituri. Prin incheierea de şedinţă din 15 04 2010 i s-a pus in vedere petentului sa depună documente in sensul sustinerilor. Nefiind indeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art 77 cod proc.civ. care prevede: “Cererea trebuie să arate pricina la care se referă şi starea materială a părţii. Ea va fi insoţită de dovezi scrise privitoare la veniturile si sarcinile acesteia”instanţa urmează a respinge cererea petentului . PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE RESPINGE cererea privind acordarea asistentei judiciare formulată de petentul I**** T*****- reclamant in dosarul nr 211/283/2010 avand ca obiect „evacuare”-domiciliat in comuna Runcu, sat Bădeni, judetul Damboviţa. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 19. 05 . 2010. PRESEDINTE GREFIER IANCU CLAUDIA COMAN CRISTIANA Red.I.C/tehnored.SV/3 ex/19 05 2010.
I N S T A N T A : Asupra cererii pârâtului-reclamant privind acordarea de „asistenta judiciară”, va acorda termen în vederea soluţionării acesteia, şi va pune în vedere pârâtului-recl. să depună documente în sensul susţinerilor, motiv pentru care ; D I S P U N E : Acordă termen pentru soluţionarea cererii formulată de reclamant privind „acordarea de asistenţă judiciară”, la data de 19.05.2010, şi pune în vedere acestuia să prezinte documente din care să reiasă că nu obţine venituri. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de fond la data de 03.06.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 15.04.2010.
Amână cauza şi acordă termen la 15 aprilie 2010 pentru a se lua cunoştinţă de cererea reconvenţională Pune în vedere pârâtului să timbreze cererea reconvenţională