S* I******** S*** S**
CreditorS* H****** S****** S**
DebitorAdmite cererea
Respinge cererea . Cu recurs in 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.07.2011.
Admite in parte cererea.
Amână pronunţarea la data de 04.05.2011.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul debitoarei privind acordarea unui nou termen de judecată fiind in imposibilitate de prezentare.
Faţă de Hotărârea nr. 22/2011 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Ploieşti, prin care s-a decis desfiinţarea completului de judecată prezidat de domnul judecător RADU MIHAIL, respectiv completul specializat în cauze minori şi familie nr. 5 (MF 5), datorită faptului că domnul judecător a fost numit începând cu data de 01.01.2011, Preşedinte al Tribunalului Prahova; şi repartizarea cauzelor ce au fost înaintate spre soluţionare completului desfiinţat să se realizeze în conformitate cu dispoziţiile art. 99 pct. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţei de către Preşedintele Secţiei Civile, în sistem ciclic, motiv pentru care se desemnează in vederea conducerii şedinţei de judecata din data de 16.02.2011 completul 2 pe doamna judecător IVAN MIHAELA DORINA, conform planificării de permanenţa instituita la nivelul Judecătoriei Ploieşti, instanţa amână cauza.