N******** A******** I***
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B** P******
IntimatRespinge plângerea . Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2011. .
Suspendă judecata în baza art 155 indice 1 C.pr. civ pentru neîndeplinirea de către petent de a depune copia procesului verbal contestat conf . art. 32 din OG 2/2001. Cu recurs cat timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţă publică ,azi,29 Septembrie 2010.
Pune în vedere petentului, prin apărător, să depună la dosar copia procesului verbal de contravenţie conform disp. art. 32 din OG 2/2001 sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.09.2010, pentru când se citează intimatul. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Iunie 2010.
Admite în parte probele solicitate de către petent, prin apărător, respectiv proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul P V, precum şi proba cu înscrisuri, în cadrul căreia se va emite adresă către intimat pentru a înainta planşele foto efectuate cu aparatul radar (caseta B26 menţionată în cuprinsul procesului verbal de contravenţie) şi atestatul de operator radar pentru agentul constatator I L. Respinge cererea apărătorului petentului privind comunicarea ordinului de serviciu în baza căruia agentul constatator efectua activitatea la data de 28.01.2010. Reţine obligaţia petentului de a prezenta martorul necitat la termenul următor în vederea audierii sub sancţiunea decăderii din probă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23.06.2010, pentru când se citează intimatul. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu părţile, petentul cu menţiunea de a preciza ce probe înţelege să solicite în susţinerea plângerii, iar intimatul cu copie de pe acţiune şi procesul verbal de contravenţie, sens în care, se desprind filele 6, 7 şi 8 din dosar reprezentând înscrisurile menţionate, precum şi cu menţiunea de a depune la dosar materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului verbal de constare a contravenţiei. Amână judecarea cauzei la data de 19.05.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Aprilie 2010