S***** R**** P*** M***** R********** D* D******* T****
Apelant PARATI*** A**
Apelant RECLAMANTG** I******
Apelant RECLAMANTK****** A*******
Intimat martorI********* I***
Intimat martoradmite ambele apeluri schimbă în tot sentinţa apelată şi rejudecând admite în parte acţiunea obligă pârâtul la 53.380 lei daune mmateriale respinge capătul de cerere privind daunele morale DOS. ICCJ NR. 2129/30/2010.D.C. NR. 4036/18.10.2012.ADMITE RECURSUL CONFORM DECIZIEI
Admite cererea de amânare formulată de avocat Opriş Snejana şi mână judecarea cauzei la data de 8 decembrie 2011 C. IV, sala 282, dată pentru când reclamantele apelante au termen în cunoştinţă. Se va repeta procedura de citare cu pârâtul apelant Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş cu un exemplar al raportului de expertiză. Pronunţată în şedinţa publică din 3 noiembrie 2011.
C U R T E A, In deliberare, Incuviinteaza proba privind efectuarea expertizei in specialitatea – evaluari bunuri mobile economie- si numeste in cauza pe expert Prodea Traian in vederea efectuarii expertizei si stabileste urmatoarele obiective: I.Obiectivul privind identificarea bunurilor confiscate si valoarea acestora la momentul confiscarii raportat la valoarea reactualizata la acest moment. II.Evaluarea productiei agricole constand in productia de cereale de pe suprafata de teren agricol a reclamantilor la momentul cand a survenit deportarea precum si recolta obtinuta in anii 1952 – 1955. Curtea constata necesar citarea d-lui expert Prodea Train cu un exemplar de pe incheierea de sedinta prin care au fost stabilite obiectivele expertizei in sepecialitatea evaluari bunuri mobile economie. În dovedirea pretentiilor materiale se vor audia martorii : - martorul KEREKES ADALBERT - martorul IWANSCHITZ IOAN Se va repeta procedura de citare cu pârâtul apelant Statul Român prin de Ministerul Finanţelor Publice reprezentat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Incheiere de sedinta din 22.09.2011Amână cauza la 22 09 2011
C U R T E A, In deliberare, constată întemeiată cererea de amânare formulată în cauză de către reprezentanta reclamantelor apelante şi o admite; In vederea comunicării întâmpinării şi precizării motivelor de apel al reclamantelor, cu pârâtul apelant Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi pentru a da posibilitate acestuia să ia cunoştinţă de conţinutul acestor înscrisuri, motiv pentru care,
In deliberare, constată întemeiată cererea de amânare formulată în cauză de către reprezentanta reclamantelor apelante şi o admite; In vederea comunicării întâmpinării şi precizării la apelul reclamantelor cu pârâtul apelant Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi pentru a da posibilitate acestuia să ia cunoştinţă de conţinutul acestor înscrisuri,
Admite cererea de amânare formulată de avocat Vucescu Alina, reprezentanta reclamantei apelante I*** A** şi amână judecarea cauzei la 7 aprilie_2011, sala 282, completul IV, ora 9, pentru când reclamanta apelantă are termenul în cunoştinţă, va fi citat pârâtul apelant. Pronunţată în şedinţa publică din 17 februarie 2011.