M******* F***** V*****
PetentI************ D* P****** A* J*** A**** B***** R***** P******
IntimatS***** A******
IntervenientS* A******** R********** A**** S*
IntervenientRespinge plângerea. Obligă petentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei, către intervenientă. Irevocabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul intervenientului prin care solicită acordarea unui termen de judecată în vederea audierii martorului propus Popa Marian şi pune în vedere acesteia prin apărător să să-l aducă necitat şi totodată să depună la dosarul cauzei dovada imposibilităţii de prezentare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 31.08.2011, orele 10. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iunie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru petent probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori. Încuviinţează pentru intervenientă probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri, interogatoriu, testimonială cu doi martori. În vederea administrării probei cu interogatoriu, dispune citarea petentului M******* F***** V***** cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 225 C.proc.civ. Pune în vedere intervenientei prin apărător să depună la dosarul cauzei lista cu numele şi domiciliile martorilor în vederea audierii, în termen de 5 zile sau să-i aducă necitaţi, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 170, alin. 3 C.proc.civ. În vederea administrării probei testimoniale, în conformitate cu disp. art. 188, alin. 1 şi 3 C.proc.civ., dispune citarea martorilor Radu Ionel domiciliat în Ştefăneşti, sat Oţeleşti, nr. 162, judeţul Argeş şi Dezrobitu Ion domiciliat în Ştefăneşti, sat Oţeleşti, nr. 162 Bis, judeţul Argeş şi cu mandate de aducere fără însoţitor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.06.2011, orele 10, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de intervenienta S***** A****** prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi angaja apărător ca fiind legală şi temeinică. Pune în vedere intervenientei S***** A****** să se prezinte la următorul termen stabilit pentru judecată în vederea administrării probei cu interogatoriu. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.05.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În temeiul disp. art. 57 şi urm. Cod proc. civilă, rap. la disp. art. 33, alin. 2 din OG nr. 2/2001 şi la art. 119 din OUG nr. 195/2002 rep dispune introducerea şi citarea în cauză în calitate de intervenienţi forţaţi a societăţii de asigurare S* A******** R********** A**** S* şi şoferului implicat în accident şi anume S***** A******. În conformitate cu disp. art. 129, alin. 5 C.proc.civ., dispune citarea şoferului implicat în accident şi anume S***** A****** cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 23.03.2011, pentru când petentul are termen în cunoştinţă şi pentru când se citează intimatele. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Februarie 2011.