B**** G*******
RecurentA*********** C********* (*******
IntimatRespinge recursul formulat de B**** G******* împotriva sentinţei civile nr. 13545/2009 a Judecătoriei Iaşi, sentinţă pe care o menţine.
Amână pronunţarea la data de 24.11.2010
Repune cauza pe rol
cu duplicat înscrisuri
se vor administra probe.
Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar în forma reducerii taxei judiciare de timbru de 50% Pune în vedere recurentului prezent ca până la termenul de judecată acordat să facă dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 307 lei şi timbru judiciar în valoare de 4,7 lei sub sancţiunea anulării cererii de recurs. Se va cita intimatul.
Califică recurs calea de atac incidentă în cauză. Amână cauza la data de 26.05.2010 pentru când litigiul se va judeca într-un complet legal constituit de recurs , urmând ca judecătorul delegat să desemneze cel de al treilea membru al completului de pe lista de permanenţă conform Hotărârii nr.387/22.09.2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Pune în vedere apărătorului apelantei să completeze cererea de ajutor public conform art.14 din OUG 51/2008, pune în discuţia părţilor calificarea căi de atac având în vedere obiectul cauzei Se va cita intimatul.