S* I** M*** S** T********
ReclamantS* I** M*** S**
ReclamantD*** P** A********** Ş* D*** R***** T****
PârâtM********* A*********** P******** Ş* D*** R*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. Imi Moni S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş şi în consecinţă: Obligă pârâtul M.A.P.D.R. să procedeze la alimentarea contului pârâtei D.A.D.R. Timiş cu suma de 33.495 lei în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri sub sancţiunea aplicării unei amenzi de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, sancţiune aplicată conducătorului instituţiei publice pârâte. Obligă pârâta D.A.D.R. Timiş ca în termen de 10 zile de la alimentarea contului cu suma respectivă să procedeze la efectuarea plăţii către reclamantă. Respinge acţiunea reclamantei privind obligarea pârâtei D.A.D.R. Timiş la plata penalităţilor de întârziere. Obligă pârâtul M.A.P.D.R. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 10 lei. Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 17.05.2010 -- D Î C C J NR.21559/2010 D C NR.766/09.02.2011 ADMITE RECURSUL ,RESPINGE ACŢIUNEA--D Î C C J NR.1518/1/2011 D C NR.2516/04.05.2011 ANULEAZĂ CONTESTAŢIA
administrare probe
lipsă apărare