B**** D*****
PetentÎn temeiul art.498 C.pr.pen. raportat la art.135-137 C.pen., admite cererea şi dispune reabilitarea judecătorească a petentului condamnat pentru pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1042/03.06.1992 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 564/19.10.1992 a Tribunalului Timiş. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni, conform art.502 C.pr.pen. după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare.
Amână pronunţarea pt. data de 02.02.2011
Amână pronunţarea la data de 26.01.2011.
Încuviinţează proba testimonială cu un martor solicitată de petent. Pune în vedere petentului să prezinte martorul încuviinţat, în vederea audierii acestuia şi să facă dovada achitării cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin hotărârile de condamnare. Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2011.
Citarea petentului cu menţiunea de a depune la dosar probe şi dovada cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin hotărârile de condamnare şi a citării petentului cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la data de 15.12.2010.