Dosar 21763/281/2010 din 02.12.2010

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21763/281/2010
Data dosar:
02.12.2010
Instanta:
Tribunalul Prahova
Departament:
Sectia penala cu arestati
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.12.2010 la ora 8:30

    Complet: 4R+4R/MF/PEN - AP
  • Soluţionare

    Admite recursul formulat de condamnatul Marin Florin împotriva s.p. nr. 1912/18.11.2010 a Judecătoriei Ploieşti. Casează sentinţa şi rejudecând cauza în fond după casare, admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnat, în prezent aflat în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.151/2010, pronunţată de Judecătoria Sector 5 Bucureşti. Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 C.penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberarii condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 80 zile închisoare, ramase neexecutate. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare efectuate de stat vor rămane în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.12.2010.

  • Sedinta din data de 15.12.2010 la ora 8:30

    Complet: 4R+4R/MF/PEN
  • Încheiere

    amana pronuntarea cauzei la data de 16.12.2010

Flux dosar


Actualizare GRPD