P******** D* P* L**** J********** G*****
RecurentC******* I****
Intimat InculpatC****** I****
Intimat InculpatC****** V***** C*******
Intimat InculpatG**** M*****
Recurent InculpatPotrivit art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Coleşnic Ionel, din infracţiunea prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul COLEŞNIC IONEL la o pedeapsă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 02.06.2010). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului Coleşnic Ionel pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 4 luni. Potrivit art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului C****** I****, din infracţiunea prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul C****** I**** la o pedeapsă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 02.06.2010). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului C****** I**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 4 luni. Potrivit art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului C****** V***** C*******, din infracţiunea prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul CORANGĂ VIRGIL - CRISTIAN la o pedeapsă de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 02.06.2010). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului C****** V***** C******* pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 4 luni. Potrivit art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Graur Sorin, din infracţiunea prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul GRAUR SORIN la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 02.06.2010). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului Graur Sorin pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. Potrivit art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului G**** M*****, din infracţiunea prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul G**** M***** la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 02.06.2010). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului G**** M***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. Potrivit art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Miu Marian, din infracţiunea prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul MIU MARIAN la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 02.06.2010). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului Miu Marian pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. Potrivit art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Micu Gabriel, din infracţiunea prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal. Condamnă pe inculpatul MICU GABRIEL la o pedeapsă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal (faptă săvârşită la data de 02.06.2010). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului Micu Gabriel pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni. Potrivit art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Dumitru Marian, din infracţiunea prev. de art. 321 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal în infracţiunea prev. de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal. Condamnă pe inculpatul DUMITRU MARIAN la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal (faptă săvârşită la data de 02.06.2010). Constată că fapta reţinută prin prezenta este concurentă cu faptele pentru care inculpatul Dumitru Marian a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 257/05.05.2009 a Tribunalului Galaţi definitivă prin decizia penală nr. 4437/09.12.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin sentinţa penală nr. 254/11.03.2011 a Tribunalului Galaţi, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 206/A/26.09.2011 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă la data de 18.10.2011 prin nerecurare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 254/11.03.2011 a Tribunalului Galaţi, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 206/A/26.09.2011 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă la data de 18.10.2011 prin nerecurare, în pedepsele componente, respectiv: 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, 4 luni închisoare şi 6 luni închisoare şi pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, cu înlăturarea sporului de 1 lună. Potrivit art. 33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal şi art. 35 Cod penal, contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre cu pedepsele de 2 ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, 4 luni închisoare şi 6 luni închisoare şi pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, aplică inculpatului Dumitru Marian pedeapsa cea mai grea, sporită la 5 (cinci) ani şi 7 (şapte) luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b Cod penal, În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului Dumitru Marian, pe perioada executării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal. În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată perioada de 24 ore din data de 20.03.2008 şi perioada executată de la data de 11.10.2010 la zi. Anulează M.E.P.Î nr. 291/2011/19.10.2011, emis în temeiul sentinţei penale nr. 254/2011 a Tribunalului Galaţi şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, ulterior rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Potrivit art. 118 lit. b Cod penal confisca o bâtă din lemn de aproximativ 80 cm, diametru 40 mm, folosită (dovadă seria AB nr. 0062091, fila 54 dosar u.p.) şi un pistol marca ROHM RG 88, seria 0801638 şi tuburi cartuşe (dovadă seria AB nr. 0058181, fila 229 dosar u.p.). În temeiul art. 189 C.proc.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Dumitru Marian, pentru faza de judecată, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru faza de cercetare judecătorească la prima instanţă, în sumă de 400 lei (av. Butuc Sorina), va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, obligă pe inculpaţi la plata de cheltuieli judiciare către stat, astfel: - pe inculpatul C****** I****, la plata sumei de 500 lei; - pe inculpatul C****** V***** C*******, la plata sumei de 500 lei; - pe inculpatul Coleşnic Ionel, la plata sumei de 500 lei; - pe inculpatul G**** M*****, la plata sumei de 500 lei, - pe inculpatul Graur Sorin, la plata sumei de 500 lei, - pe inculpatul Micu Gabriel, la plata sumei de 500 lei, - pe inculpatul Miu Marian, la plata sumei de 500 lei şi - pe inculpatul Dumitru Marian, la plata sumei de 900 lei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.11.2011 . PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor Coleşnic Ionel, C****** I****, Corangă Virgil – Cristian, G**** M*****, Graur Sorin, Miu Marian, Micu Gabriel asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
pentru a se atasa fisele de cazier judiciar ale inculpatilor si pentru audierea martorului Curatu Stabileste termen la data de 07.11.2011 Cameră de consiliu pentru vizionarea DVD-ului atasat la dosar.
pentru lipsa de apărare a inculpatilor C****** I**** si Corangă Virgil-Cristian
pentru lipsa martorilor din lucrări
- pentru lipsa martorilor din lucrări;
Termen de judecată: 26.01.2011, SALA 6 CAUZA AMÂNĂRII: - pentru ca inculpaţii M.M si C.I. să-si angajeze apărător ales, pentru a se obţine fisele de cazier judiciar ale inculpaţilor si pentru a se întocmi referat cu privire la s.p. nr. 2636/2000 a Judecătoriei Galati, privind inculpatul D.M.