S********* Î************* P************* P**** I** N***** B****
Recurent ReclamantŞ***** C* C****** I***** C*** A** M***** T* B********
Intimat PârâtAdmite recursul. Modifică în tot sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea. Anulează decizia de reîncadrare nr.212/13.04.2010 emisă de pârâtă în ceea ce priveşte pe petenţii Creţu Elena, Cojanu Garofiţa, Terciu Georgeta, Nicolai Georgeta, Gheorghe Ioan, Terciu Gheorghe şi Dumitru Emilia. Obligă pârâta să emită noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 pentru petenţii sus-menţionaţi în care la stabilirea salariului brut să ia în considerare şi sporul de 10% ce fusese anterior acordat acestora. Obligă pârâta să consemneze în carnetele de muncă ale petenţilor, mai puţin pentru petenta Dumitru Emilia, noua încadrare, începând cu 01.01.2010. Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale solicitate. Irevocabilă.
- Având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, amână pronunţarea la data de 5 aprilie 2011.
În baza disp.art.151 Cod pr.civilă dispune repunerea cauzei pe rol pentru ca reclamanta să depună la dosarul cauzei copiile carnetelor de muncă sau alte înscrisuri din care să reiasă data până la care au avut calitatea de salariaţi numiţii Creţu Elena, Nicolai Georgeta, Dumitru Emilia, iar pentru ceilalţi membri de sindicat intimata-pârâtă să depună înscrisuri privind achitarea sporului solicitat ulterior lunii mai 2010. Reclamanta urmează să precizeze în scris dacă membrii de sindicat în numele cărora a fost formulată acţiunea au încasat sporul solicitat începând cu luna iunie 2010 şi până la ce dată. Fixează termen la data de 29 martie 2011, sala 4, pentru când se citează părţile, cu adrese, conform celor mai sus-arătate.
Amână pronunţarea la data de 14 martie 2011.
Pentru a se depune la dosar înscrisuri, amână cauza la data de 8 martie 2011, sala 4.