S* T********** 2*** S* - P*** L********* J******* S** P********** I****
Reclamant reclamantA******** D* P********** B******* 5**
Pârât pârâtAdmite acţiunea precizată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 11464,53 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 01.07.2011.
Amână pronunţarea la data de 01.07.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 28.06.2011.
Amână judecarea cauzei la data de 28.06.2011. Se emite adresă către BLET, urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză d-na Voica Eugenia, în specialitatea contabilitate. Se emite adresă către expert, urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare a părţilor, răspunzând obiectivelor fixate prin încheierea de şedinţă din 19 Aprilie 2011, cu menţiunea că reclamanta a achitat integral onorariul provizoriu de expert. Pune în vedere numitului Enuş Titu să facă dovada calităţii sale de reprezentant al pârâtei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Mai 2011.
Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, apreciind că este utilă, pertinentă şi concludentă, în temeiul disp.art.167 C.pr.civ. Ia act că reclamanta nu insistă în administrarea probei cu interogatoriu. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu expertiză, specialitatea contabilitate, apreciind că este utilă, pertinentă şi concludentă, întrucât duce la soluţionarea în fond a . Stabileşte drept obiective ale expertizei: expertul urmează să verifice contabilitatea reclamantei şi în raport de clauza prevăzută de art.21 al.3 din Contractul nr. 502/01.08.2006 şi de art. 16 din Contractul nr.502/01.08.2003, să calculeze expertul penalităţile de întârziere datorate pentru fiecare factură fiscală, în parte, neachitate sau achitate cu întârziere, facturi fiscale emise de reclamantă pentru energie termică/ apă caldă menajeră, astfel cum sunt ele identificate în anexele depuse la dosar; expertul urmează să aibă în vedere data scadentă a fiecărei facturi fiscale de energie termică/apă caldă menajeră, data efectuării plăţilor de către pârâtă, numărul de zile de întârziere în efectuarea plăţilor; răspunzând la pct.anterior, expertul să stabilească cuantumul total al penalităţilor de întârziere datorate de pârâtă urmând să aibă în vedere şi facturile fiscale emise de reclamantă pentru penalităţi de întârziere şi modul de calcul cuprins în anexele la respectivele facturi fiscale (pct.2 şi 3 din nota de probatorii). Desemnează prin tragere la sorţi expert specialitatea contabilitate pe d-na Voica Eugenia, în lipsa acordului părţilor, de pe lista experţilor autorizaţi. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei în sarcina reclamantei şi îi va pune în vedere acesteia, prin apărător, să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile de la data încuviinţării probei sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă către BLET, urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză d-na Voica Eugenia, în specialitatea contabilitate. Se emite adresă către expert, urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare a părţilor, după ce reclamanta va depune la dosar dovada de achitare a onorariului provizoriu. În conformitate cu disp. art. 201, alin. 5 C.proc.civ., încuviinţează pentru pârâtă, un expert consilier în persoana numitului Celea Ion, de pe lista experţilor autorizaţi, cu obligaţia pentru acesta să ia legătura cu expertul cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 24.05.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Aprilie 2011.
Pune în vedere părţilor să facă demersuri în sensul că suma achitată cu titlu de debit să fie preluată în contul reclamantei, iar nu al noii societăţi de termoficare SC Termo Calor Confort SA. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să precizeze în scris cuantumul debitului solicitat. Amână judecarea cauzei la data de 19.04.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Martie 2011.