Dosar 2237/335/2010 din 30.11.2010

vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2237/335/2010
Data dosar:
30.11.2010
Instanta:
Judecătoria Videle
Departament:
INSTANŢĂ DE FOND
Obiect:
vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.04.2011 la ora 23:59

    Complet: C3 - urgenta
  • Condamnare

    În baza art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, raportat la art. 76 lit. e Cod penal şi art. 372 Cod procedură penală: Condamnă pe inculpatul U*** I****, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II – a şi b Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului U*** I**** asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal: Dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, raportat la art. 76 lit. e Cod penal şi art. 372 Cod procedură penală: Condamnă pe inculpatul B***** N******, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II – a şi b Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 4 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului B***** N****** asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal: Dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală, art. 998 – 999 Cod civil şi art. 372 Cod procedură penală: Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SERVICIUL JUDEŢEAN DE AMBULANŢĂ TELEORMAN, cu sediul în municipiul Alexandria, str. Libertăţii nr. 1, judeţul Teleorman, în contradictoriu cu inculpaţii şi asiguratorii de răspundere civilă - chemaţii în garanţie SC Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA, cu sediul în Bucureşti, sector 2, B-dul Carol I nr. 31 – 33, prin – Sucursala Teleorman, cu sediul în Alexandria, str. Ion Creangă nr. 56, judeţul Teleorman şi SC Uniqa Asigurări SA Bucureşti – Târgoviştei – Sucursala Diţescu Stan, cu sediul în Târgovişte, str. Pit. Diţescu Stan nr. 14, judeţul Dâmboviţa, şi obligă pe fiecare inculpat, în parte, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, la plata către această parte a cheltuielilor materiale înregistrate de 530.52 lei, constând în transport sanitar pentru partea vătămată C****** N*******, astfel: Obligă pe inculpatul U*** I**** să-i plătească unităţii spitaliceşti, raportat la proporţia de vinovăţie penală de 70% reţinută de instanţă în producerea accidentului rutier ce a determinat acordarea de servicii medicale, suma de 371,66 lei şi majorările de întârziere aferente până la achitarea prejudiciului. Obligă pe inculpatul B***** N****** să-i plătească unităţii spitaliceşti, raportat la proporţia de vinovăţie penală de 30% reţinută de instanţă în producerea accidentului rutier ce a determinat acordarea de servicii medicale, suma de 159,15 lei şi majorările de întârziere aferente până la achitarea prejudiciului. Admite acţiunile civile formulate de părţile civile – unităţi spitaliceşti şi partea vătămată C****** N******* şi stabileşte despăgubirile datorate în proporţia culpei pentru fiecare inculpat şi urmare a efectului dat de art. 372 Cod procedură penală, al neagravării situaţiei în propriul apel, şi după rejudecare, astfel: Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Calea Floreasca nr. 8, în contradictoriu cu inculpaţii şi asiguratorii de răspundere civilă - chemaţii în garanţie SC Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA, prin Sucursala Teleorman şi SC Uniqa Asigurări SA Bucureşti – Târgoviştei – Sucursala Diţescu Stan şi obligă pe fiecare inculpat, în parte, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, la plata către această parte a cheltuielilor materiale înregistrate de 5.484,49 lei, constând în cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată C****** N*******, astfel: Obligă pe inculpatul U*** I**** să-i plătească unităţii spitaliceşti, raportat la proporţia de vinovăţie penală de 70% reţinută de instanţă în producerea accidentului rutier ce a determinat acordarea de servicii medicale, suma de 3.839,14 lei şi a dobânzii legale până la achitarea prejudiciului. Obligă pe inculpatul B***** N****** să-i plătească unităţii spitaliceşti, raportat la proporţia de vinovăţie penală de 30% reţinută de instanţă în producerea accidentului rutier ce a determinat acordarea de servicii medicale, suma de 1.645,34 lei şi a dobânzii legale până la achitarea prejudiciului. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea vătămată C****** N*******, domiciliată în comuna Blejeşti, sat Blejeşti, judeţul Teleorman, în contradictoriu cu inculpaţii şi asiguratorii de răspundere civilă - chemaţii în garanţie SC Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA, prin Sucursala Teleorman şi SC Uniqa Asigurări SA Bucureşti – Târgoviştei – Sucursala Diţescu Stan şi obligă pe fiecare inculpat, în parte, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, la plata către această parte a despăgubirilor civile astfel cum au fost formulate la data de 15.12.2009, şi în proporţia culpei stabilite pentru fiecare inculpat şi urmare a efectului dat de art. 372 Cod procedură penală, al neagravării situaţiei în propriul apel, şi după rejudecare, astfel: Obligă pe inculpatul U*** I**** să-i plătească părţii vătămate, raportat la proporţia de vinovăţie penală de 70% reţinută de instanţă în producerea accidentului rutier ce a determinat vătămarea sa corporală, suma de 42.000 lei, cu titlul de daune morale din totalul de 60.000 lei, solicitată cu acest titlu, ca echivalent al prejudiciului psihic suferit. Obligă pe inculpatul B***** N****** să-i plătească părţii vătămate, raportat la proporţia de vinovăţie penală de 30 % reţinută de instanţă în producerea accidentului rutier ce a determinat vătămarea sa corporală, suma de 18.000 lei, cu titlul de daune morale din totalul de 60.000 lei, solicitată cu acest titlu, ca echivalent al prejudiciului psihic suferit. Obligă pe inculpatul U*** I**** să-i plătească părţii vătămate, raportat la proporţia de vinovăţie penală de 70% reţinută de instanţă în producerea accidentului rutier ce a determinat vătămarea sa corporală, suma de 2.675,36 lei, cu titlul de despăgubiri materiale din suma totală de 3.821,95 lei, reţinută de instanţă Obligă pe inculpatul B***** N****** să-i plătească părţii vătămate, raportat la proporţia de vinovăţie penală de 30% reţinută de instanţă în producerea accidentului rutier ce a determinat vătămarea sa corporală, suma de 1.146,48 lei, cu titlul de despăgubiri materiale din suma totală de 3.821,95 lei, reţinută de instanţă. Respinge, ca nedovedite, despăgubirile materiale în diferenţă de 6.178,06 lei, solicitate de partea vătămată C****** N******* şi neacordate, până la suma de 10.000 lei cerută cu acest titlu. Admite capătul de cerere privind stabilirea unei rente viagere în sumă totală de 1.000 lei, solicitată de aceeaşi parte vătămată C****** N*******, astfel cum a fost formulată la data de 15.12.2009 şi stabileşte renta viageră, cu începere de la data de 01.07.2008 (data amputării piciorului), pe toată durata vieţii, până la decesul părţii, astfel: Obligă pe inculpatul U*** I**** să-i plătească, cu acest titlu, suma de 700 lei lunar, proporţional culpei de 70% reţinute în sarcina sa şi pe inculpatul B***** N****** să-i plătească, cu acest titlu, suma de 300 lei lunar, proporţional culpei de 30 % reţinute în sarcina sa şi în provocarea accidentului de circulaţie. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală: Obligă pe fiecare inculpat, în parte, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, reţinute în sumă totală de 1.200 lei pentru întregul proces penal, din care suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, astfel: obligă pe inculpatul U*** I**** să plătească, cu acest titlu, suma de 840 lei, proporţional culpei de 70% reţinute în sarcina sa şi pe inculpatul B***** N****** să plătească, cu acest titlu, suma de 360 lei, proporţional culpei de 30 % reţinute în sarcina sa şi în provocarea accidentului de circulaţie. În baza art. 193 alin. 2 şi alin. 6 Cod procedură penală: Obligă pe fiecare inculpat, în parte, la plata cheltuielilor de judecată ale părţii vătămate C****** N******* constând în onorariu apărător ales acordat în sumă de 2.500 lei, astfel: obligă pe inculpatul U*** I**** să plătească, cu acest titlu, suma de 1.750 lei, proporţional culpei de 70% reţinute în sarcina sa şi pe inculpatul B***** N****** să plătească, cu acest titlu, suma de 750 lei, proporţional culpei de 30 % reţinute în sarcina sa şi în provocarea accidentului de circulaţie. În temeiul dispoziţiilor art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: Admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie solicitată de inculpatul U*** I**** la data de 20.04.2011. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pentru inculpatul U*** I**** pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.04.2011 şi până la data de 25.05.2011, inclusiv şi comunicarea modului de soluţionare a cererii către IPJ Teleorman - Serviciul Poliţiei Rutiere. Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpaţi şi procuror şi de la comunicare pentru părţile civile Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman, partea vătămată C****** N******* şi chemaţii în garanţie SC Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group SA – Sucursala Teleorman şi SC Uniqa Asigurări SA Bucureşti – Târgoviştei – Sucursala Diţescu Stan. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 aprilie 2011, la sediul Judecătoriei Videle, judeţul Teleorman.

  • Sedinta din data de 27.04.2011 la ora 23:59

    Complet: C3 - urgenta
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 29.04.2011. Dată în şedinţă publică, astăzi 27.04.2011.

  • Sedinta din data de 20.04.2011 la ora 09:00

    Complet: C3-miercuri
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 27.04.2011. Dată în şedinţă publică, astăzi 20.04.2011.

  • Sedinta din data de 06.04.2011 la ora 09:00

    Complet: C3-miercuri
  • Amână cauza

    administrare probă testimonială - martori în circumstanţiere pentru inc. U*** I****.

  • Sedinta din data de 09.03.2011 la ora 09:00

    Complet: C3-miercuri
  • Amână cauza

    pentru îadminstrarea unor probe suplimentare cu martorii Burcea Rada şi Chiţu Elvira pentru inculpatul Burcea Niculaqe şi pentru audiera martorilor pe laura civilă a cauzei încuviinţaţi părţii vătămate pe care îi va depune cu listă în vederea citării

  • Sedinta din data de 16.02.2011 la ora 09:00

    Complet: C3-miercuri
  • Amână cauza

    administrare probatoriu

  • Sedinta din data de 26.01.2011 la ora 09:00

    Complet: C3-miercuri
  • Amână cauza

    pentru ca inculpaţii să-şi angajeze apărători

Flux dosar


Actualizare GRPD