I**** C****** I*****
ReclamantG******** V********
PârâtRespinge cererea. Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.01.2011.
În temeiul disp.art.107 Cod procedură civilă acordă termen pentru lipsă de procedură cu reclamanta. Se desprind filele 22 şi 23 din dosar reprezentând un exemplar de pe întâmpinarea formulată de pârâtă şi se comunică reclamantei. Amână judecarea cauzei la data de 07.01.2011, pentru când se reia procedura de citare cu reclamanta. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Decembrie 2010.
În temeiul disp.art.156 Cod procedură civilă admite cererea pârâtei şi acordă termen pentru a-i da posibilitate acesteia să-şi asigure asistenţă juridică în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 10.12.2010, pentru când se reia procedura de citare cu părţile, prin agentul procedural al instanţei. Cu drept de recurs, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2010.