S* T****** S***** R*********** D* A************ B**** V******
Recurent ReclamantR**** G*******
Intimat PârâtP******* O******* P*******
Intimat PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului R**** G*******, invocată de acesta. Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul R**** G*******. Respinge acţiunea, ca inadmisibilă. Obligă reclamanta să plătească pârâtului 1500 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.02.2011.
Amână pronunţarea la data de 17.02.2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.02.2011.
Respinge cererea de recuzare . Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 6 ianuarie 2011.
Se emite adresă pârâtului R**** G******* să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei şi timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146 /1997. Amână judecarea cauzei la data de 06 ianuarie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 decembrie 2010.
În baza art. 108 ind. 2 alin. 1 Cod procedură civilă, aplică numitului Chiriac F. Ioan, avocat în cadrul Baroului Dâmboviţa, amendă judiciară de 200 lei, pentru intervenţiile sale repetate peste preşedintele completului de judecată. Cu drept de reexaminare a amenzii judiciare aplicate în 15 zile de la comunicare. În baza art. 122 alin. 6 Cod procedură civilă, s-a luat măsura îndepărtării din sala de judecată a avocatului Chiriac Ioan, care a persistat în tulburarea mersului dezbaterilor, deşi i s-a atras atenţia, în mod repetat, să aibă o purtare corespunzătoare în şedinţă. Se emite adresă către Baroul Dâmboviţa, pentru a comunica instanţei datele de identificare ale avocatului Chiriac F. Ioan. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună, în scris, răspunsurile la interogatoriul solicitat de pârâtul R**** G*******. În baza art. 153 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, dispune citarea pârâtului R**** G*******, cu menţiunea chemării la interogatoriu. Pune în vedere pârâtului R**** G******* să depună la dosarul cauzei copia legalizată a sentinţei civile nr. 109/ 2007 a Judecătoriei Pucioasa şi a actelor relevante în dovedirea dreptului său de proprietate asupra terenului. Amână judecarea cauzei la data de 10 februarie 2011 – Sala 2. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02 Decembrie 2010.
În baza art. 107 raportat la art. 85 Cod procedură civilă, dispune amânarea cauzei la data de 02 decembrie 2010- Sala 2, ora 10,30, pentru lipsă de procedură cu pârâta P******* O******* P*******. Se citează pârâta P******* O******* P*******. Reclamanta şi pârâtul R**** G******* au termen în cunoştinţă. Prorogă discutarea cererii de probatorii formulată de reclamantă la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 28 Octombrie 2010.