A****** Ş*****
InculpatA****** Ş*****
InculpatCondamnă pe inculpatul Andrie? ?tefan la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita minimă admisă de lege, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală (faptă din data de 12.04.2010). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului Andrie? ?tefan pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni. În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat Lungeanu Rodica), în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul de Avocaţi Galaţi, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul Andrie? ?tefan la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile. , PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului Andrie? ?tefan asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni.
-termen 17 feb 2011, sala 6 -ptr. administrare probe.