Dosar 2274/308/2010 din 09.08.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2274/308/2010
Data dosar:
09.08.2010
Instanta:
Judecătoria Sighișoara
Departament:
Civil_Penal_CC
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.11.2010 la ora 8:30

    Complet: Complet 1 ARESTATI
  • Soluţionare

    În baza art. 87 al.1 din OUG. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 al.1 lit.a şi c C.penal şi art. 76 al.1 lit.d C.penal, condamnă inculpatul K***** S***** (cu datele personale de la dosar) la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală. În baza art. 81 C.penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni de zile, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.penal. În baza art. 359 C.pr.penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În baza art. 191 C.pr.penală obligă inculpatul la plata sumei de 225 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 lei, reprezentând 25 % din onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şdeinţă publică azi, 05.11.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD