D******** N***
ReclamantS******* M******** T* M*******
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatoarea Dumitrana Nuţi împotriva intimatului Spitalul Municipal Turnu Măgurele. Anulează decizia nr. 35/08.03.2010 emisă de intimat. Obligă intimatul să emită o nouă decizie de reîncadrare în funcţie a contestatoarei conform Legii nr. 330/2009, începând cu data de 01.01.2010, în care în salariul de bază să fie inclus şi cuantumul lunar aferent primei de stabilitate. Obligă intimatul la plata diferenţelor salariale începând cu data de 01.01.2010 şi până la emiterea unei noi decizii de reîncadrare. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.06.2010. Asistent judiciar G.G. – cu opinie separată în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestaţiei