Dosar 2289/104/2010 din 01.07.2010

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2289/104/2010
Data dosar:
01.07.2010
Instanta:
Tribunalul Olt
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.10.2010 la ora 09:00

    Complet: CLM2
  • Admis fond

    SC nr. 1220 - Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi respinge acţiunea faţă de acesta. Admite acţiunea formulată de reclamantul S********* L**** Î********* Z*** C****** şi însuşită de membrii de sindicat din tabelul anexă, domiciliaţi pe raza judeţului Olt şi pe cale de consecinţă: Obligă unităţile de învăţământ pârâte către membrii de sindicat din prezenta acţiune la plata diferenţei dintre echivalentul în lei al sumei de 100 euro, reprezentând diferenţa dintre ajutorul financiar în cuantum de 100 euro pentru achiziţionarea de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice în învăţământul preuniversitar şi suma efectiv plătită cu acest titlu. Obligă pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt să aloce către unităţilor de învăţământ pârâte sumele necesare plăţii ajutorului prevăzut de legea 315/2006. Obligă pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării să aloce Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt sumele necesare plăţii diferenţei dintre ajutorul financiar in cuantum de 100 euro pentru achiziţionarea de cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice în învăţământul preuniversitar şi suma efectiv plătită cu acest titlu. Respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, formulată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 07.10.2010 la ora 09:00

    Complet: CLM2
  • Amânat

    Amână cauza la data de 28. 10. 2010 pentru lipsa de procedură cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice

  • Sedinta din data de 16.09.2010 la ora 09:00

    Complet: CLM2
  • Amânat

    Amână cauza la data de 7. 10. 2010 pentru când se va introduce în cauză în calitate de chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti , urmând a fi citat

Flux dosar


Actualizare GRPD