M**** L****** S*****
InculpatA*** B****
Parte civilăÎn baza art. 215/1 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2, art. 42 Cod penal şi cu aplic. art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpata M.L.S. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit.b) şi lit. c) Cod penal pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie. În baza art.86/1 Cod penal, art.71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art.86/2 Cod penal . Cu drept de recurs la curtea de apel în 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi de la comunicare cu partea civilă şi cu inculpata.
în vederea deliberării
Faţă de precizările apărătorului inculpatei care invocă prevederile OG 30/2011, urmând a se reveni cu adresă către A.N.A.F. - D.G.F.P.Oradea, pentru a comunica situaţia la zi a debitului restant;
Faţă de lipsa răspunsului solicitat ANAF Bihor, urmând a se ereveni cu adresă în acest sens;
Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatei, pentru a da posiblitatea acesteia să achite restul prejudiciului; Pentru a se emite adresă către ANAF -DGPF Oradea pentru a ne comunica situaţia la zi a plăţii debitului pe numele inculpatei
în vederea achitării restului prejudiciului
Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatei, pentru a da posiblitatea acesteia să achite restul prejudiciului
pentru a se emite adresă la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Bihor
faţă de cerea de amânare