P******** D* P* L**** J********** T********
RecurentF****** F***** A*****
Intimat INC.În temeiul art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a şi c şi a art. 76 lit. d C.pen, precum şi cu aplicarea art. 320 1 C.pr.pen. condamnă inculpatul F F A, judecat în stare de libertate, la pedeapsa de : - 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a tz a 2-a şi lit b Cod penal, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 81 C. pen, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 2 ani şi 8 luni , în condiţiile art. 82 C. pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.
Amână pronunţarea la data de 14.06.2011
În baza art.67 alin.2 C.p.p., încuviinţează proba testimoniala cu martorii din rechizitoriu. Respinge întrebarea adresată martorei Trifu Oana. Admite cererea de amânare formulată de către apărătorul inculpatului în vederea depunerii la dosar de înscrisuri justificative în circumstanţiere.
În baza art. 6 C.p.p., va încuviinţa, apreciind ca fiind întemeiată, cererea fornulată de către apărătorul inculpatului în vederea pregătirii apărării.
Amână judecarea cauzei la data de 14.03.2011, C6P, sala 275, ora 09.00 pentru cand se citeaza inculpatul la Uşa Consiliului Local Jimbolia Se emite adresă către ANP Bucureşti. Se emite adresă către IGPR Bucureşti.
În baza art. 183 C.p.p., constată necesară citarea inculpatului cu mandat de aducere efectivă.