S*** V*****
ReclamantS*** E****
PârâtS*** N******
Intervenient în nume propriuS*** A*****
Intervenient în nume propriuAdmite acţiunea şi cererea de intervenţie în interes propriu. Ia act de înţelegerea părţilor pe care o consfinţeşte. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.01.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite în principiu cererea de intervenţie în interes propriu şi dispune introducerea în cauză în calitate de intervenienţi în interes propriu a acestora. Respinge cererea formulată de către pârâtă, prin care solicită suspendarea cauzei în baza art. 244 pct.1 Cod proc. civilă, până la soluţionarea procedurii privind anularea autorizaţiei nr.6/27.03.2002, emisă de Primăria Comunei Aninoasa. Respinge cererea de disjungere a cererii de intervenţie. Admite pentru reclamant proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei şi al intervenienţilor, proba testimonială cu doi martori (cei din cuprinsul actului autentic depus la dosar), intervenienţii să depună la dosar al contractul de vânzare-cumpărare nr. 606/04.04.2002, autentificat la BNP Zipis Cornelia, pentru pârâtă proba testimonială cu doi martori, ce urmează a fi citaţi, iar pentru intervenienţi proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului şi al pârâtei şi proba testimonială cu doi martori pentru a dovedi edificarea grajdului de către intervenienţi, pe terenul pârâtei cu acordul acesteia, dar şi existenţa terenului proprietatea intervenienţilor din spatele grajdului, teren având caracter de loc înfundat, precum şi adresă către primăria Comunei Aninoasa, pentru a comunica evidenţele fiscale începând cu anul 2000, pentru reclamant, pârâtă şi intervenienţi. De asemenea, admite atât pentru reclamant, cât şi pentru intervenienţi proba cu expertiza tehnică, având ca obiective: identificarea terenului ce face obiectul înscrisului autentic sub semnătură privată, camera C1 din acelaşi înscris, ce i-a revenit prin actul de partaj pârâtei, identificarea construcţiei grajd din înscrisul sub semnătură privată, pe care îl deţine în baza registrului agricol, să indice pe al cui teren se află amplasat (pe terenul pârâtei, al intervenienţilor sau pe ambele terenuri), prin raportarea la documentaţia cadastrală a acestui teren; expertul să identifice terenul deţinut de S*** N****** şi de Sima, să identifice grajdul ce face obiectul acţiunii şi înscrisului sub semnătură privată şi să precizeze dacă este unul şi acelaşi grajd cu cel ce face obiectul autorizaţiei de construcţie nr.6/2002, să identifice terenul poziţionat în spatele grajdului, care este proprietatea pârâtei şi a intervenienţilor şi în funcţie de acest amplasament să precizeze dacă există posibilitate de acces de la drumul public în spatele grajdului, iar dacă nu să stabilească o cale de acces; de asemenea, expertul să identifice terenul pentru care intervenienţii au drept de uzufruct. Pune în vedere reclamantului şi intervenienţilor să depună la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în susţinerea acţiunii, să aibă interogatoriile pregătite la termenul de judecată următor spre a fi administrate părţilor, reţinând totodată obligaţia intervenienţilor de a prezenta martorii necitaţi la termenul de judecată următor în vederea audierii. Dispune citarea martorilor încuviinţaţi reclamantului. În conformitate cu disp. art.202 Cod proc. civilă, prin tragere la sorţi, numeşte expert în persoana doamnei Dumitrescu Valerica şi stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 800 lei (400 lei în sarcina reclamantului şi 400 lei în sarcina intervenienţilor). De asemenea, pune în vedere reclamantului şi intervenienţilor, să depună la dosar în termen de cinci zile dovada achitării onorariului de expert, sub sancţiunea decăderii sau a suspendării cauzei în baza disp. art.1551 Cod proc. civilă. Emite adresă către BLET şi expertul cauzei în vederea efectuării şi depunerii lucrării, precum şi către Primăria Comunei Aninoasa pentru a comunica evidenţele fiscale începând cu anul 2000, pentru reclamant, pârâtă şi intervenienţi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 25.01.2011, pentru când se citează pârâta. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Noiembrie 2010.
Admite cererea formulată de avocat Gioarsă Gabriel şi acordă termen în vederea studierii actelor comunicate la acest termen şi pentru formularea apărărilor faţă de cererea de intervenţie. Prorogă discutarea admisibilităţii cererii de intervenţie la termenul următor. Amână judecarea cauzei la 30.11.2010. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Noiembrie 2010
Potrivit dispoziţiilor art.96 Cod procedură civilă, acordă termen la cererea apărătorului intervenienţilor, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulată de reclamant, la cererea de intervenţie. Amână judecarea cauzei la data de 02 noiembrie 2010, pentru când reclamantul şi intervenienţii cunosc termenul şi se citează la adresa indicată pârâta Sima Elena. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 septembrie 2010.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului, avocat Gioarsă Gabriel, sens în care solicită termen la cererea acestuia pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de intervenţie formulată în cauză de Sima Nicolae şi Sima Angela şi a întâmpinării formulate de pârâta Sima Elena, ce au fost comunicate astăzi în şedinţă publică. Acordă termen la data de 28 septembrie 2010, pentru când reclamantul Sima Vasile cunoaşte termenul şi se citează la adresele indicate pârâta S*** E**** şi intervenienţii S*** N****** şi S*** A*****. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 septembrie 2010.
Se citează pârâta, cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege. Fixează termen de judecată la data de 07 septembrie 2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 iunie 2010.