S***** N* F*****
InculpatB********* B***** M****
Parte civilăÎn baza art. 208 alin.1,4-209 alin.1 lit.a,e,g,i C.pen. cu aplic. art. 37 lit.a C.p. si coroborat cu art. 3201 alin.7 C.p.p. cu aplic.art. 74 alin.1 lit.c si art. 76 alin.1 lit.c C.p., condamnă pe inculpatul Stefan Florin la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă din 01/02.10.2010. În baza art.864 C.p. si art.83 alin. (1) C.p. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani si 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 582/20.07.2010 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti, definitivă prin neapelare la 02.08.2010, şi adaugă această pedeapsă la pedeapsa anterior indicată-respectiv 1 an închisoare- în final inculpatul Stefan Florin având de executat pedeapsa totală de 4 ani si 6 luni închisoare .
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 16.02.2011
În vederea citării părţii civile
probele solicitate de inculpat, ca fiind utilă, concludentă şi pertinentă soluţionării cauzei şi în vederea administrării acesteia
fata de cererea de abtinere formulată de către d-na judecator Duică Simona Anca, cauza a fost repartizată aleatoriu completului Pen. 6 cu termen de judecată la data de 20.01.2011.
În baza art.3001 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 160 alin.2 C.pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului ŞTEFAN FLORIN. În baza art. 3001 alin. 1 şi 3 C.pr.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 139 C.p.p. respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul Ştefan Florin prin apărător. Fixează termen de fond la 20.01.2011, sala 2. În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul aparatorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 08.12.2010
În baza art. 52 C.pr.pen. admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Anca Simona Duica din cadrul Judecătoriei Ploieşti şi dispune trimitere a cauzei spre repartizare aleatorie. În baza art. 192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.12.2010.