S* A********* R********* A***** V***** I******** G**** S***
Intimat ReclamantP****** V*****
Recurent PârâtAdmite cererea formulată de creditorul SC Asigurarea Românească – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA. Învesteşte cu formulă executorie Sentinţa civilă nr. 2233 din 04.05.2011 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. . 23186/301/2009, definitivă şi irevocabilă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.05.2012.
Admite acţiunea. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 4718 lei cu titlu de despăgubiri la care se adaugă dobânda legală în cuantum de 97,59 lei calculată începând cu data de 12.08.2009 până la 31.10.2009 şi în continuare până la achitarea integrală a debitului. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04 mai 2011.
În conformitate cu dispoziţiile art. 244/1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toataă perioada suspendării. Pronunţată sedinta publică azi, 29.09.2010.
Se va face adresă pârâtului să se prezinte în instanţă pentru a face dovada că are pe rolul Judecătoriei Bacău plângere împotriva procesului - verbal seria AY nr.0233294 din 06.07.2009, iar în eventualitatea în care, în acel dosar, s-a pronunţat o hotărâre, să depună o copie după acea sentinţă, cu menţiunea „ definitivă şi revocabilă”. Pune în vedere reclamantei prin reprezentant să răspundă, în scris, la întâmpinarea formulată de pârât.