P******* M*********** A***
PârâtA***** M****
ReclamantConstată perimarea acţiunii
Suspendă, în baza art. 339 raportat la art. 114 alin. 4 din Codul de procedură civilă, judecarea acţiunii în contencios administrativ exercitată de reclamantul A***** M****, fiul lui Natural şi al Rădiţei, ns. la 26.05.1985, deţinut în Penitenciarul Mândreşti, Focşani, jud. Vrancea în contradictoriu cu pârâta P******* M*********** A***, cu sediul în Arad, b-dul Revoluţiei, nr. 75, jud. Arad până la depunerea de către acesta a precizării acţiunii, în dublu exemplar, cu detalierea motivelor de fapt (indicarea informaţiilor pe care le-a solicitat, a datei la care a trimis cererea pârâtei), a lămurirea obiectului acţiunii (reclamă refuzul furnizării unor informaţii sau neplata unor drepturi băneşti), a depunerii copiei cererii adresate Primăriei Mun. Arad sau a dovezii trimiterii acesteia (respectiv a confirmării de primire menţionate în acţiune), precum şi al celui de al doilea exemplar al cererii de chemare în judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 08 iunie 2010.