B**** I**
ReclamantT**** V*****
PârâtP*** L***
PârâtDispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr.1201 din data de 14 octombrie 2010 în sensul că numărul dosarului în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.1201 din 14 octombrie 2010 este 2331/329/2010 şi nu 2541/329/2008 cum din eroare s-a consemnat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 noiembrie 2010.
Respinge ca nefondată acţiunea civilă în pretenţii introdusă de reclamantul B**** I** împotriva pârâţilor T**** V***** şi P*** L***. Cu recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14 octombrie 2010.
Martorul Zbârcea Ion nu a fost audiat deoarece este ginerele reclamantului. Înainte de a fi audiată martora Boaţă Mariana, pârâtul a părăsit sala de şedinţă. Reclamantul solicită înlocuirea martorului Zbârcea Ion cu martora Cîrjan Nuţa, cu domiciliul în Turnu Măgurele, strada Carpaţi nr.21 B, judeţul Teleorman. Pârâţii nu se opun. Admite cererea reclamantului prin care solicită înlocuirea martorului Zbârcea cu martora Cîrjan Nuţa, cu domiciliul în Turnu Măgurele, strada Carpaţi nr.21 B, judeţul Teleorman. Fixează termen de judecată la data de 14 octombrie 2010, pentru când se va cita martora . Reclamantul şi pârâţii au termen în cunoştinţă. Pronunţată azi, 30 septembrie 2010, în şedinţă publică.
Având în vedere probele cu doi martori şi respectiv trei martori solicitate de părţi, şi pentru ca reclamantul să completeze taxa judiciară de timbru.Amână cauza şi fixează un nou termen de judecată la data de 30 septembrie 2010 Complet nr.7 ,civil,pentru când: -se vor cita pârâta P*** L*** şi martorii propuşi de pârât: Becu Costel,domiciliat în Turnu Măgurele,strada Nicolae Grigorescu nr.27,judeţul Teleorman,Cotecereu Constantin ,strada Ion Creangă nr.73,judeţul Teleorman şi Boaţă Mariana,domiciliată în Turnu Măgurele,strada Cloşca nbr.24,judeţul Teleorman.Reclamantul urmează să indice cu listă, în timp util, martorii şi să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 40 lei.Părţile au termenul în cunoştinţă.
Fixează termen de judecată la data de 16 septembrie 2010, pentru când se va cita pârâta la adresa corectă indicată de agentul procedural şi pentru ca pârâtul să evalueze capra. Reclamantul şi pârâtul au termen în cunoştinţă. Pronunţată azi, 9 septembrie 2010, în şedinţă publică.