P***** A****
Recurent PetentD******* R******** P***** A***** S* O********* V***** T********
Intimat IntimatA********** N******** A V******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul P.A ca nefondată. Menţine ca legal şi temeinic procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Amână pronunţarea la data de 11.04.2011
Încuviinţează proba cu martorul Galeseasu Ilie domiciliat în Timişoara, str. Lorena, nr. 28, ap. 68, jud. Timiş. Introducerea în cauză a Autorităţii Naţionala a Vămilor, urmând a fi citată cu un exemplar al cererii în probaţiune depuse de petent. Amana judecarea cauzei la data de 04.04.2011, termen dat în cunoştinţă petentului, pentru când se vor cita intimatele, cu un exemplar al cererii în probaţiune. Pronuntata in sedinta publica, azi 21.02.2011.
Amana judecarea cauzei la data de 21.02.2011, termen dat în cunoştinţă petentului, pentru când se vor cita intimatele.
Considera necesara amanarea cauzei, urmand a se cita intimata, iar petentul urmeaza a primi termen in cunostinta.
Pentru a da posibilitatea petentului sa studieze intampinarea, respectiv sa se comunice un exemplar al precizarii de actiune cu intimata, urmeaza a se amana cauza.