Dosar 2343/313/2010 din 24.11.2010

luarea măsurii internării medicale (art. 114 C.p. şi art. 162 C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2343/313/2010
Data dosar:
24.11.2010
Instanta:
Judecătoria Strehaia
Departament:
Judecătoria Strehaia
Obiect:
luarea măsurii internării medicale (art. 114 C.p. şi art. 162 C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2011 la ora 10:30

    Complet: C2-civil
  • Încheiere

    admite cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate in dispozitivul sentinţei penale nr. 41, pronunţată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr. 2343/313/2010, in sensul că în loc de "Dispune internarea făptuitorului Bulată Ion, intr-un institut de specialitate, respectiv Spitalul pentru Bolnavi cronici Gura Văii, jud. Mehedinţi până la însănătosirea acestuia" se va trece "Dispune internarea făptuitorului Bulată Ion, într-un institut de specialitate, respectiv Spitalul de Pshiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Jebel, jud. Timiş până la însănătoşirea acestuia" iar in loc de "Dispune către Judecătoria Drobeta Turnu Severin, de către judecătorul delegat al Judecătoriei Strehaia a luării măsurii internării medicale faţă de făptuitor prev de art. 432 Cpp, se va trece "Dispune comunicarea către Judecătoria Deta de către judecătorul delegat al Judecătoriei Strehaia a luării măsurii internării medicale faţă de făptuitor prev de art. 432 Cpp.

  • Sedinta din data de 08.03.2011 la ora 10:30

    Complet: C2-civil
  • Admis fond

    Admite sesizarile Parchetului de pe langa Judecatoria Strehaia, privind internarea medicala a faptuitorului Bulată Ion.In baza art 162 alin 4 Cod Procedura Penala, coroborat cu art 114 Cod Penal. Confirma masura de siguranta a internarii medicale a faptuitorului Bulată Ion, masura luata provizoriu, prin incheierea de sedinta din data de 08 februarie 2011.Dispune internarea faptuitorului Bulată ion, fiul lui Nicolae si Maria, nascut la data de 11.10.1964, in comuna Voloiac judetul Mehedinti, CNP *********2327, domiciliat in comuna Voloiac, sat Voloiac, judetul Mehedinti, intr-un institut de specialitate, respectiv la Spitalul pentru Bolnavi Psihici Cronici Gura Vaii, judetul Mehedinti, pana la insanatosirea acestuia. In baza art 432 alin 1 Cod Procedura Penala. Dispune comunicarea ueo copii de pe dispozitivul prezentei hotarari si de pe raportul medico legal Directiei Sanitare Mehedinti. In baza art 432 alin 3 Cod Procedura Penala. Dispune comunicarea catre Judecatoria Dr Tr Severin, de catre judecatorul delegat al Judecatoriei Strehaia, a luarii masurii internarii medicale faţă de faptuitor pentru a lua masurile prevazute de art 432 Cod Procedura Penala. Cheltuielile judiciare efectuate raman in sarcina statului, onorariile aparatorilor desemnati din oficiu( avocat Tibuleac Claudia-delegatie pentru asistenta judiciara obligatorie nr 163/02.12.2010 si avocat Moisei Niura-delegatie pentru asistenta judiciara obligatorie nr 6/12.01.2011) in cuantum de 200 lei, fiecare aparator, urmand a fi avansate din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti. Cu recurs. Pronuntata in sedinta publica de la 08 martie 2011.

  • Sedinta din data de 08.02.2011 la ora 10:30

    Complet: C2-civil
  • Amână cauza

    In baza art 162 Cod Procedura Penala. Dispune internarea medicala a faptuitorului B***** I** la Spitalul de Psihiatrie Bolnavi Cronici Gura Vaii. In baza art 435 coroborat cu art 432 alin 1 Cod Procedura Penala.Dispune comunicarea unei copii de pe dispozitiv si a unei copii de pe raportul medico-legal nr 590/30.09.2010 intocmit de Serviciul de Medicina Legala Mehedinti, Directiei Sanitare Mehedinti in vederea efectuarii internarii. Pune in vedere Directiei Sanitare Mehedinti sa incunostiinteze instanta cu privire la efectuarea internarii. In baza art 162 alin 2 Cod Procedura Penala Dispune efectuarea unei adrese catre comisia medicala competenta sa avizeze internarea bolnavilor mintali si toxicomanilor periculosi din cadrul Directiei Sanitare Mehedinti, pentru avizarea internarii medicale a faptuitorului ca masura de siguranta. Cu recurs. Pronuntata in sedinta publica, de la 08 februarie 2011.

  • Sedinta din data de 18.01.2011 la ora 10:30

    Complet: C2-civil
  • Amână cauza

    Termen pentru a se efectua adresa catre Spitalul Judetean Dr TR Severin.

  • Sedinta din data de 14.12.2010 la ora 10:30

    Complet: C2-civil
  • Amână cauza

    Se va emite mandat de aducere inculpatului.

Flux dosar


Actualizare GRPD