Dosar 2347/219/2010 din 23.12.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2347/219/2010
Data dosar:
23.12.2010
Instanta:
Curtea de Apel Cluj
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2011 la ora 8:30

    Complet: Completul 4R
  • Admis recurs

    Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ împotriva deciziei penale nr. 398/A/22 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj pe care o casează împreună cu sentinţa penală nr. 752/23 septembrie 2010 a Judecătoriei Dej numai sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului şi a termenului de încercare stabilit în cauză şi rejudecând în aceste limite: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului i.c.pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală prev. de art. 87 alin. 1 OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74, 76 Cod penal la : - 10 luni (zece luni) închisoare. În temeiul art. 81, 82 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. Stabileşte onorariu avocaţial în favoarea Baroului Cluj, în sumă de 200 lei (avocat Dobai Georgeta Claudia), sumă ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 27 ianuarie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD