Dosar 23583/233/2010 din 11.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 23583/233/2010
Data dosar:
11.11.2010
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.05.2011 la ora 09:00

    Complet: CP.6
  • Soluţionare

    În temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul M******* M***** la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare decât limita admisă de lege. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni. În baza dispoziţiilor art.189 C.p.p., onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 200 lei va fi plătit către Baroul de Avocaţi Galaţi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul M******* M***** la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 06.04.2011 la ora 09:00

    Complet: CP.6
  • Amână cauza

    pentru lipsa nejustificată a martorilor din lucrări în audierea cărora se stăruie

  • Sedinta din data de 23.02.2011 la ora 09:00

    Complet: CP.6
  • Amână cauza

    pentru audierea martorilor din lucrări

  • Sedinta din data de 12.01.2011 la ora 09:00

    Complet: CP.6
  • Amână cauza

    pentru lipsa inculpatului

Flux dosar


Actualizare GRPD