Dosar 23584/233/2010 din 11.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 23584/233/2010
Data dosar:
11.11.2010
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2011 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul N****** M***** la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată cu aplicarea art. 3201alin. 7 C.pr.penală, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c, în referire la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal. (faptă săvârşită la data de 07.08.2010), În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului N****** M***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni. În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu Macovei Monica, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul Galaţi. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul N****** M***** la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului N****** M***** asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 alin. 1 Cod penal.

  • Sedinta din data de 21.01.2011 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Amână pronunţarea
  • Sedinta din data de 17.01.2011 la ora 09:00

    Complet: CP.5
  • Amână pronunţarea

Flux dosar


Actualizare GRPD