Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge recursul reclamantului TDM în contradictoriu cu intimata pârâtă SC EDB SA împotriva sentinţei civile nr. 1593/07.07.2010 pronunţată de către JC în dosarul nr. 2371/208/2010.Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 21.09.2010.
Încuviinţează cererea de amânare şi dispune comunicarea cu recurentul a exemplarului secund al notelor scrise şi a înscrisurilor depuse de către intimatul pârât, rezervându-şi dreptul de a pune în discuţia părţilor încuviinţarea lor c probe la dosar, la termenul următor de judecată, după precizarea poziţiei recurentului faţă de acestea, Pronunţată în şedinţă publică din 7 septembrie 2010.
Ia act că recurentul reclamant Ţunea Daniel Moise a achitat taxă judiciară de timbru în sumă de 5,00 RON şi a depus timbru judiciar în valoare de 1,00 RON. Dispune comunicarea către intimata pârâtă a exemplarului secund al notelor de şedinţă formulate în scris de către recurentul reclamant. Dispune comunicarea către recurentul reclamant a exemplarului secund al întâmpinării formulată în scris de către intimata pârâtă. Pentru studierea întâmpinării, a formulării unui eventual răspuns la aceasta, amână judecarea cauzei la 07 septembrie 2010.