Dosar 23723/325/2010 din 17.09.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 23723/325/2010
Data dosar:
17.09.2010
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.01.2011 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin. 7 C. proc. pen., condamnă pe inculpata M.M.D., la o pedeapsă de: - 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., interzice inculpatei, pe perioada executării pedepsei principale aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, stabilit potrivit prevederilor art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen., privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpata la plata sumei de 550 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpată. Pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2011.

  • Sedinta din data de 10.01.2011 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Amână pronunţarea

    Pentru 17.01.2011.

  • Sedinta din data de 06.12.2010 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Amână cauza

    Termen pentru pregătirea apărării inculpatei.

  • Sedinta din data de 08.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C9LC
  • Amânat

    Termen pentru citarea inculpatei cu mandat de aducere şi prin afişare la CL Biled, adresă DEIP.

Flux dosar


Actualizare GRPD