S* A*** C****** - L********* E*** Q****** I********* S***
CreditorS* V**** & L**** S**
DebitorAdmite cererea pentru emiterea ordonanţei de plată formulată de creditoarea S.C. AGRO COMPANY S.R.L., prin administrator judiciar Euro Quality Insolvency S.P.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. VICHI&IULIA S.R.L. Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 2288,15 lei, actualizată în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective, din care 1085,93 lei reprezentând contravaloare marfă, iar 1201,22 lei penalităţi de întârziere calculate de la data scadentă până la data de 08.03.2010, în termen de 10 de zile de la data comunicării prezentei ordonanţe. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
În vederea citării creditoarei cu menţiunea să facă dovada deschiderii procedurii insolvenţei, precum şi pentru a comunica debitoarei precizările depuse de creditoare la acest termen,