C********* M****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea C********* M**** în contradictoriu cu intimata C*** D* P***** A M*********** B********, astfel cum a fost precizată şi completată. Anulează deciziile nr. 213131/25.03.2010 privind acordarea pensiei de urmaş şi nr. 213131/03.11.2012 privind revizuirea pensiei de urmaş emise de Casa de pensii Sector 4 Bucureşti. Obligă pârâta să emită o decizie prin care să stabilească pensia de urmaş cuvenită contestatoarei începând cu data de 01.07.2008 cu luarea în considerare la stabilirea drepturilor de pensie a tuturor actelor aflate la dosarul de pensionare la data emiterii deciziei din data de 25.03.2010. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată pe perioada 01.07.2008 la zi. Obligă pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a drepturilor de pensie de urmaş începând cu data de 01.06.2011 cu luarea în considerare şi a stagiului asimilat reprezentat de durata studiilor universitare, dovedite cu adeverinţa nr. 13790/06.05.2010 emisă de Universitatea „TRANSILVANIA” din Braşov. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe prin valorificarea stagiului asimilat reprezentat de durata studiilor universitare şi pensia efectiv încasată pe perioada 01.06.2011 la zi Obligă pârâta la emiterea unei noi decizii de recalculare a drepturilor de pensie de urmaş începând cu data de 01.04.2012 cu luarea în considerare şi a veniturilor atestate de adeverinţele nr. 104/13.03.2012 emisă de REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR-ROMSILVA – ICAS şi nr. 113/27.02.2012 emisă de TEHNOFOREST EXPORT SA. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferenţa dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe prin valorificarea adeverinţelor depuse cu cererea nr. 28180/21.03.2012 şi pensia efectiv încasată pe perioada 01.04.2012 la zi. Respinge în rest cererea de chemare în judecată, ca nefondată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.04.2012.
amană pronunţarea pentru data de 12.04.2012
amană pronunţarea pentru data de 05.04.2012
administrare probe
Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
pentru ca pârâta să depună înscrisurile solicitate