T**** C* R***** M*****
InculpatT**** C* R***** M*****
InculpatCondamnă pe inculpatul T.R.M pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 R, cu aplic. art. 74 lit. a şi c Cp şi art. 76 lit d Cp, văzând şi disp.art. 320 ind. 1 Cpp la pedeapsa închisorii de 5 luni. În baza art. 81 Cp şi art. 71 alin 2 şi alin. 5 Cp suspendă condiţionat executarea pedepsei. În baza art. 82 Cp fixează termen de încercare de 2 ani şi 5 luni. Atrage atenţia asupra disp.art. 83 Cp văzând şi disp.art. 359 Cpp. Obligă în baza art. 191 Cpp pe inculpatul T.R.M la plata sumei de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.04.2011.
În temeiul art. 195 Cpp dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă din data de 21.01.2011, în sensul că numele corect al inculpatului este Tőrők C. Rudolf Marius şi nu Torok C. Rudolf Marius aşa cum greşit a fost redactat. Citează inculpatul la domiciliul indicat de către Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanelor Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 15.04.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 martie 2011.
Acordă un nou termen de judecată în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare. Va cita inculpatul conform art. 177 alin 4 Cpp, prin afişarea citaţiei la sediul Consiliului Local al Mun. Piteşti. Emite adresă către Serviciul Public Comunitar Judetean de Evidenţă a Persoanelor Argeş pentru a comunica domiciliul actual al inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 11.03.2011 . Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2011.