R*** M***** P******
CondamnatR*** M***** P******
CondamnatR*** M***** P******
CondamnatP** (**** R**** M***** P******
CondamnatAdmite sesizarea. Înlocuieşte amenda cu 3 luni închisoare.
Având în vedere referatul anchetei sociale, amână judecarea cauzei la data de 02.12.2010, pentru când se va înainta adresă la Primăria comunei Gherăeşti, cu menţiunea de a se înainta instanţei, în vederea soluţionării cauzei copia certificatului de căsătorie a condamnatului, certificată în conformitate cu originalul. Se va repeta procedura de citare cu condamnatul, la aceeaşi adresă, cu ambele nume, respectiv Pal şi Roca.
Amână judecata cauzei la data de 4.11.2010 pentru când se va cita condamnatul R*** M***** P****** la adresa din satul şi com.Gherăeşti, Aleea Eroilor, nr.14, judeţul Neamţ. Se va solicita autorităţii tutelare din cadrul Primăriei com.Gherăeşti efectuarea unei anchete sociale la domiciliul condamnatului. Pronunţată în şedinţă publică din 07.10.2010.
Amânat la data de 07.10.2010 pentru a se emite adresă către SEIP în vederea comunicării ultimului domiciliu cunoscut al condamnatului.
Amână judecarea cauzei la data de 09.09.2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu condamnatul. Se va reveni cu adresă la Primăria com. Boteşti, pentru întocmirea unei anchete sociale din care să rezulte situaţia materială şi familială a condamnatului.