S***** F* I**** V*******
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, condamnă pe inculpatul SIMION IONUŢ VALENTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, faptă din 26.03.2010, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. În baza art.81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 al.5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de mai sus. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în termenul de încercare. În baza art. 191 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 1200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei urmând să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public, de la comunicare pentru inculpat.
administrare probe
administrare probe
lipsa de procedura cu inculpatul
lipsa inculpat. lipsa cazier judiciar