J***** Ş***** F*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, condamnă inculpatul J.Ş.F., la o pedeapsă de: - 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur; În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, şi lit. b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a exercita o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit potrivit prevederilor art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1000 lei. În temeiul art. 189 C. proc. pen. dispune plata onorariului apărătorului din oficiu al inculpatului din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 29.11.2010.
Amână pronunţarea la 29.11.2010.