J***** F*******
InculpatÎn temeiul art. 146 cu ref. la art. 143 şi art. 148 lit. f din Codul de procedură penală şi art.149 ind.1 alin. l0 şi 11 Cod pr. penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi, în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpatului J***** F*******, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 lit.c Cod penal, pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi, pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 24.07.2010 şi până la 21.08.2010 inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului J***** F******* Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului, se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 iulie 2010.