P******** D* P* L**** J********** C***** M**********
RecurentE**** I***
Inculpat IntimatE**** I***
InculpatAmână pronunţarea la data de 26 noiembrie 2010. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.11.2010. În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc. pen. rap. la art. 10 lit. d Cod proc. penală, achită inculpatul E**** I***, cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80gr/l alcool pur în sânge, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. În baza art. 192 alin. 3 Cod proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu urmează a fi avansată din fondurile MJLC Cu recurs, în 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.11.2010.
amânat la data de 19 noiembrie 2010,. relaţii poliţia Câmpulung Mold.
amânat la 29 oct.2010 - pentru administrare probe