T****** C******* Ş*****
InculpatS* F**** S***** S**
Parte civilăC***** S**********
MartorR******* A*****
MartorN***** C*********
MartorÎn baza art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g, i C.pen. condamnă inculpatul T****** C******* Ş*****, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 20 C.pen. rap. la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. g, i C.pen. condamnă acelaşi inculpat T****** C******* Ş*****, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat. Conf. art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul T****** C******* Ş***** urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare. Conf. art. 88 C.pen. scade din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi a arestării preventive în cauză de la data de 31.05.2010 la zi. În baza art. 86¹ C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin prezenta, pe o durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conf. art. 86² alin. 2 rap. la art. 82 alin. 3 C.pen.. Conf. art. 863 alin. 1 C.pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul T****** C******* Ş***** se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: - se va prezenta periodic la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, conform programului de supraveghere întocmit de serviciu; - va anunţa la Serviciul de Probaţiune menţionat, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - va comunica acestui serviciu şi va justifica schimbarea locului de muncă, precum şi informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, art. 84 C.pen. rap. la art. 864 alin. 1, 2 C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei. Conf. art. 350 alin. 3 lit. b C.proc.pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului T****** C******* Ş***** de sub puterea M.A.P. nr. 76/31.05.2010 emis de Judecătoria Constanţa, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Executorie în ceea ce priveşte măsura punerii de îndată în libertate a inculpatului T****** C******* Ş*****. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II a şi lit. b C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. Conf. art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Conf. art. 118 alin. 1 lit. b C.pen. dispune confiscarea specială de la inculpat a unei genţi de voiaj de culoare albastră şi a unei sacoşe de plastic de culoare roşie, individualizate conform dovezii seria H nr. 37730/16.06.2010 a I.P.J. Constanţa. Respinge ca tardive pretenţiile civile, în cuantum de 1.500 lei, formulate de numitul N***** C*********. Admite în parte pretenţiile civile formulate de partea civilă S.C. Forte Systems S.R.L. Constanţa, prin administrator Gheorghe Petrescu. În baza art. 14, art. 346 C.proc.pen. rap. la art. 998 şi urm. C.civ. obligă inculpatul T****** C******* Ş***** la plata sumei de 5.256,31 lei către partea civilă S.C. Forte Systems S.R.L. Constanţa, prin administrator Gheorghe Petrescu, reprezentând daune materiale.
Amana pronuntarea la 29.10.2010.
În baza art. 3002 cu ref. la art 160b alin. 3 C.proc.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului: T****** C******* Ş*****. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulate de apărătorul inculpatului. Pe fondul cauzei,pentru administrare probe ,acorda termen la 22.10.2010.
Pentru administrare de probe,acorda termen la 01.10.2010.
Dosar nr 24.422/212/2010 ÎNCHEIERE 17.08.2010 În baza art 3002 cu referire la art 160 b alin 3 c.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului T****** C******* Ş***** ,deţinut în Penitenciarul Poarta Albă) . Respinge cererile privind revocarea /înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligarii de a nu părăsi ţara formulate de către avocatul inculpatului. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.08.2010 Pe fond, pentru administrare probe, termen: 10.09.2010, P8, ora 8.30
declaratie de abtinere
În baza art. 52 rap. la art. 48 lit. e C.p.p. admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Ruxandra Grecu. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Fără cale de atac . Pronunţată în şedinţa publică azi, 09.08.2010
Pentru administrare de probe,acorda termen la 09.08.2010,Psv1.
În baza art. 300¹ alin. 1 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului T****** C******* Ş*****. În baza art. 300¹ alin. 3 C.proc.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului: T****** C******* Ş*****. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulate de apărătorul inculpatului.