L***** N* R*** a l** N****** ş* E*******
InculpatP****** D****** P*** A** L******** E******
Parte vătămatăÎn baza art. 305 lit. c din codul penal, cu aplic. art. 74 / 76 lit. d cod penal, condamnă inculpatul la pedeapsa de 5 luni închisoare. În baza art. 81 din codul penal, dispune suspendarea executării pedepsei pe durata prev. de art. 82 din codul penal şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor care decurg din nerespectarea art. 83 din codul penal. În baza art. 71 din codul penal, aplică pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 71 şi art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b din codul penal. În baza art. 71 alin. 5 din codul penal, dispune suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat şi la 50 lei cheltuieli de judecată către partea vătămată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011.
Amânat la 20 ianuarie 2011, în vederea efectuării anchetei sociale şi audierii martorilor din lucrări.
Amână judecarea cauzei la 02.12.2010 pentru administrare probatoriu.
Amânat la 4 noiembrie 2010, în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere.