S* B***** E***** S**
ReclamantA************ F********* P******
PârâtD******* G******* A F********* P******
PârâtA****** N******** D* A*********** F******
PârâtA********** D* I******** F****** D** C***** D******** G******* A F********* P******
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată. Anulează Decizia nr.74 din 26.02.2010 de soluţionare a contestaţiei şi obligă pârâta ANAF să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de reclamantă. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a se reveni cu adresă Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
pentru a se reveni cu adresă Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare şi pentru ca reclamanta să depună în scris precizare cu privire la deciuia de soluţionare a contestaţiei.
Considerând întemeiată cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei, pentru a depune în scris precizare cu privire la decizia de soluţionare a contestaţiei, precum şi pentru a se face adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru a ne comunica stadiul în care se află actele de cercetare privind plângerea înregistrată sub nr.71596/9.02.2010, cu privire la S* B***** E***** S** şi dacă s-a început urmărirea penală, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 17 ianuarie 2011, camera 46, ora 9,00, pentru când reclamanta cunoaşte termenul şi se vor cita pârâtele. Se va face adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru a ne comunica stadiul în care se află actele de cercetare privind plângerea înregistrată sub nr.71596/9.02.2010, cu privire la S* B***** E***** S** şi dacă s-a început urmărirea penală.
În vederea citării şi a Activităţii de Inspecţie Fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, precum şi pentru a se face adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru a ne comunica stadiul în care se află actele de cercetare privind plângerea înregistrată sub nr.71596/9.02.2010, cu privire la S* B***** E***** S** şi dacă s-a început urmărirea penală, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 22 noiembrie 2010, camera 46, ora 9,00, pentru când reclamanta cunoaşte termenul şi se vor cita pârâtele, precum şi pârâta A********** D* I******** F****** D** C***** D******** G******* A F********* P******. Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Finanţelor Publice, instanţa se va pronunţa odată cu fondul cauzei. Respinge ca nefondată cererea de suspendare formulată în temeiul art.244 pct.2 Cod procedură civilă de reprezentantul reclamantei, nefiind aplicabile dispoziţiile prezentului articol. Pune în vedere reprezentantului reclamantei să-şi precizeze în scris acţiunea cu privire la contestarea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Se va face adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru a ne comunica stadiul în care se află actele de cercetare privind plângerea înregistrată sub nr.71596/9.02.2010, cu privire la S* B***** E***** S** şi dacă s-a început urmărirea penală.
În vederea efectuării unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru a ne comunica stadiul în care se află actele de cercetare privind plângerea înregistrată sub nr.71596/9.02.2010, cu privire la S* B***** E***** S**, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 25 octombrie 2010, camera 46, ora 9,00, pentru când reclamanta cunoaşte termenul şi se vor cita pârâtele, pârâta A****** N******** D* A*********** F****** Bucureşti. Se va face adresă către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru a ne comunica stadiul în care se află actele de cercetare privind plângerea înregistrată sub nr.71596/9.02.2010, cu privire la S* B***** E***** S**.
În vederea citării pârâtei A****** N******** D* A*********** F****** Bucureşti să depună la dosar încă un exemplar din notele scrise şi setul de acte anexate acestora şi depuse la dosar pentru acest termen de judecată, în vederea comunicării acestora şi reclamantei, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 13 septembrie 2010, camera 46, ora 9,00, pentru când reclamanta cunoaşte termenul şi se vor cita pârâtele, pârâta A****** N******** D* A*********** F****** Bucureşti cu menţiunea să mai depună la dosar un exemplar din notele scrise şi setul de acte anexate acestora şi depuse la dosar pentru acest termen de judecată, în vederea comunicării acestora şi reclamantei.
Având în vedere faptul că plângerea penală nu a fost soluţionată de către parchet, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 21 iunie 2010, camera 46, ora 9,00, pentru când reclamanta cunoaşte termenul şi se vor cita pârâtele.
În privinţa fondului cauzei : S-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 10 mai 2010, camera 46, ora 9,00. În privinţa cererii de suspendare : Respinge cererea de suspendare, fără cheltuieli de judecată.
În vederea achitării cauţiunii ce urmează a se stabili de instanţă, precum şi constatându-se că de la dosar lipsesc contestaţia formulată împotriva deciziei de impune şi decizia de impunere, s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 12 aprilie 2010, camera 46, ora 9,00, pentru când reclamanta cunoaşte termenul şi se vor cita pârâtele. În temeiul art.215 alin.2 Cod procedură fiscală stabileşte în sarcina reclamantei, având în vedere obiectul cauzei, o cauţiune în sumă de 5.000 lei ce urmează a fi achitată în termen de 5 zile şi consemnată în registrul de valori al instanţei. Obligă reprezentantul reclamantei să depună la dosar până la termenul următor decizia de impunere atacată, precum şi contestaţia formulată împotriva acesteia.