O****** C********* N******
InculpatCondamnă pe inculpatul O****** C********* N****** la o pedeapsă de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal (faptă săvârşită la data de 07.02.2010). Condamnă pe inculpatul O****** C********* N****** la o pedeapsă de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita minimă admisă de lege, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea 3201 alin. 7 Cod procedură penală, art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal (faptă săvârşită la data de 07.02.2010). În temeiul art. 33 lit. b Cod penal, în referire la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul O****** C********* N****** să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 (cinci) luni închisoare, sporită la 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului O****** C********* N****** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani 6 (şase) luni. În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat Drăgan Nicolau Mihai), în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul de Avocaţi Galaţi, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul O****** C********* N****** la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului O****** C********* N****** asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni.