P**** D****
PetentAdmite cererea. Dispune recunoaşterea hotărârii străine nr.13961/07 a Tribunalului din Milano privind pe P**** D**** condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare şi 577 lei amendă reprezentând echivalentul a 140 euro. Descontopeşte pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p.nr.1658/2010 a Judecătoriei Craiova în pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p.nr.243/29.11.2007 a Judecătoriei Şegarcea şi pedeapsa de 7 luni şi 17 zile închisoare şi 1270 lei amendă penală aplicată prin s.p.nr.178/10.12.2009 a Curţii de Apel Craiova. În baza art.36 al.2 Cp Contopeşte pedeapsa menţionată anterior cu pedeapsa de 6 luni închisoare şi 577 lei amendă, urmând ca petentul-condamnat să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 1270 lei amendă. În baza art.36 al.3 Cp, art.350 Cpp Deduce din pedeapsa aplicată, durata efectiv executată de la 21.12.2007 la 20.06.2008 şi de la 17.04.2009 la zi şi menţine starea de arest. Dispune anularea mandatelor de executare emise anterior şi dispune emiterea unui nou mandat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care 200 lei onorariu avocat oficiu. Cu recurs.
Hotarare 1551/2011 din 07.06.2011Amana cauza pentru a se emite adresa catre Ministerului Justiţiei-Directia Drept si Tratate Internaţionale.
Amână cauza pentru a se reveni cu adresa catre Tribunalul din Roma.
Amana cauza pentru lipsa condamnatului.
Respinge cererea de recuzare a preşedintelui completului de judecata P 5 - judecător Alina Gabriela Ciontu, formulată de petentul-condamnat P**** D****. Cu recurs odată cu fondul.
înainteaza dosarul la completul P6 în vederea soluţionării cererii de recuzare a preşedintelui completului de judecată P5.
Inainteaza cauza in vederea solutionarii cererii de recuzare formulata de condamnat.
Amana cauza pentru a se reveni cu adresa catre Tribunalul din Milano.
Amana cauza pentru a se reveni cu adresa catre Tribunalul din Milano.
Amână cauza pentru a se reveni cu adresă către Tribunalul Milano.
Amână cauza pentru a se reveni cu adresă către Tribunalul din Roma.
Amână cauza pentru a se emite adresă către Tribunalul Milano.
Amână cauza pentru a se emite adresă către PMS Craiova.